Constat ca luciditatea mea devine superlativa in unele momente, iar in altele lipseste cu desavarsire, fapt ce ma conduce spre o ceata densa din care ma scoate luciditatea superlativa ce revine spontan. Lucrul acesta ma sperie teribil si ma face sa-mi pun din ce in ce mai multe intrebari ce imi epuizeaza energia, ce-mi termina noptile, ce ma nelinistesc si imi provoaca momente de insomnie. E teribil. Oare cand se va termina perioda asta? Uneori ma intreb daca sunt singura care e nevoita sa calce pe aceasta panza de intrebari tesuta de un paianjen nascut de propria imaginatie.
Noaptea trecuta m-am trezit si m-am privit in oglinda. Aveam ochii mici si obositi, privirea pierduta si, totusi, patrunzatoare. Ochii mei erau ca doua cristale suspendate in oceanul de lacrimi al mintii mele, ma amageam cu gandul ca sunt bine, dar stiam ca nu sunt asa. Eram obosita si timpul ma ocolea. Am stat putin si mi-am dat seama ca nu ma ocoleste, eram in spatele sau, undeva unde il puteam vedea cum fuge neincetat, eram privata de fluxul sau...
Noaptea trecuta m-am trezit si m-am privit in oglinda. Aveam ochii mici si obositi, privirea pierduta si, totusi, patrunzatoare. Ochii mei erau ca doua cristale suspendate in oceanul de lacrimi al mintii mele, ma amageam cu gandul ca sunt bine, dar stiam ca nu sunt asa. Eram obosita si timpul ma ocolea. Am stat putin si mi-am dat seama ca nu ma ocoleste, eram in spatele sau, undeva unde il puteam vedea cum fuge neincetat, eram privata de fluxul sau...
Stau pe o multime de cioburi si sangerez, iar cel mai tare ma afecteaza sangerarea interioara, cea a mintii si a sufletului meu. Oare cand voi incepe sa plang, lacrimile imi vor ajunge pana in varful degetelor, pana la calcaie si ma va ustura totul?
Nu am timp, nu am liniste, in schimb am o mie de ganduri care ma ard asemeni unei flacari puternice, incet si sigur. Pana cand?! Raman aici sa vad ce mi se mai intampla, chiar daca mi-e din ce in ce mai greu sa realizez o autoanaliza. Astept schimbari, pana acum am contemplat in tacere o lume din gheata si soare, din intuneric si lumina, o colivie din pasari comune, o lume cu oameni stersi, lumi peste alte lumi, oameni si siluete diluate in lipsa lor de profunzime. Poate n-am nimic, poate sunt doar opusul vostru, oameni. Poate si eu sunt o silueta ca si voi, dar eu sunt profunda, de aceea sunt condamnata sa simt si sa gandesc toate aceste lucruri pe care voi nu le puteti atinge.
Nu am timp, nu am liniste, in schimb am o mie de ganduri care ma ard asemeni unei flacari puternice, incet si sigur. Pana cand?! Raman aici sa vad ce mi se mai intampla, chiar daca mi-e din ce in ce mai greu sa realizez o autoanaliza. Astept schimbari, pana acum am contemplat in tacere o lume din gheata si soare, din intuneric si lumina, o colivie din pasari comune, o lume cu oameni stersi, lumi peste alte lumi, oameni si siluete diluate in lipsa lor de profunzime. Poate n-am nimic, poate sunt doar opusul vostru, oameni. Poate si eu sunt o silueta ca si voi, dar eu sunt profunda, de aceea sunt condamnata sa simt si sa gandesc toate aceste lucruri pe care voi nu le puteti atinge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu