Nu mai cautati, lasati-va asteptati

Cautam fericirea pretutindeni.
Cautam fericirea in cluburi unde mergem imbracati incomod, aranjati impecabil pentru a intalni fericirea, fie ea si de-o noapte.
In jocul acesta ostenicios, credem ca fericirea se regaseste in ceva sau in cineva care, aparent, pare a fi potrivit, dar de fapt, nu e...si poate pentru ca noi nu suntem pregatiti pentru acel ceva/cineva.
Dincolo de peretii amagirilor, nu se afla fericirea, in schimb, gasim dezamagirea si realitatea care ne lovesc din plin cand pare ca suntem la un pas si-o clipa distanta de ceea ce vrem.
In cautarea fericirii, sorbim adevarul oamenilor precum saruta un adolescent paharul de vodka.
Credem ca fericirea se afla in bratele abandonului. Ne abandonam sinele in bratele oamenilor nepotriviti, in bratele gandurilor negative.
Cautam fericirea noaptea, mai ales noaptea.
Cautam fericirea in definitiile pentru cuvantul "fericire".
Gasim in grupuri un refugiu, crezand ca acolo e fericirea.
In incercarea de a ne regasi, de a ne aduna, de a fi fericiti pentru un moment, credem ca fericirea consta intr-o aventura de-o noapte.
Bem pentru a fi fericiti.
Cautam fericirea in sex.
Apoi devenim abstinenti. Ne e sila de noi si de trupurile noastre care deja se simt murdare de prea multe nopti petrecute aiurea.
Cautam fericirea in speranta, iar la polul opus, in deceptii, consolandu-ne, motivandu-ne stangaci, spunandu-ne in sinea noastra: "Poate asa a fost sa fie, inca un rahat, trec si peste el."
Cautam fericirea in clipele de reflectare ale sinelui nostru care a ajuns in camera cu oglinzi a vietii. Uitam ca de multe ori ne privim in oglinzile care ne deformeaza.
Priviri, strangeri de mana, imbratisari-toate pentru a gasi fericirea.
Cautam fericirea in disperare.
Credem ca fericirea se afla in lucruri simple.
Cautam fericirea in toate colturile lumii, dar uitam ca lumea e un cerc de fapt.
Ajungem pe marginea prapastiei gandurilor noastre si asta pentru ca vrem sa fim fericiti.
Ne gandim la fericire.
Am uitat de mult ca fericirea se simte, nu se explica, nu se gandeste.
Cautam fericirea in razboaiele sinelui. In razboaiele cu cei dragi noua. Cu cei necunoscuti, chiar.
Suntem fericiti cand orgoliul nostru il infrunta pe-al celuilalt.


Noi gandim cum "sa atingem" fericirea.
Si ma refer la fericirea de moment.
De secunda. De milisecunda.


E tot o goana care ne seaca energia si uitam sa ne gandim ca uneori trebuie sa ne lasam asteptati.
Cum ar fi omul Fericire? Poate si el ne cauta asa cum si noi il cautam pe el.
Ce-ar fi daca fericirea cauta in noi tot ce cautam noi in ea?


Si ma refer la fericirea de moment.
Nu la cea de moment de care depinde de cea din viitor, fireste.
La fericirea care e menita sa ramana o amintire pe care, in goana noastra dupa fericire, o aruncam intr-o groapa a amintirilor si uitam de ea.

Omul-clipa sau locul meu preferat

Poate sunt eu materialista, dar imi este dor de tine doar atunci cand am nevoie de tine...
Este 1:20 AM.
Tot ce stiu e ca ma simt din nou singura si cumva neputincioasa.
De parca nu mai pot sa lupt cu frustrarile mele, cu lipsurile pe care le simt intensificate acum cand timpul nu ma favorizeaza deloc pentru ca este prea mult, prea liber, prea inutil...
Nici spatiul nu ma favorizeaza; tu esti acolo si cumva limitat de un anume context, nu poti ajunge aici, cand eu...din prea multe lipsuri si prea multe nevoi, imi doresc sa te vad...
Oricat de trist ar parea, in ultimul an, ai devenit un refugiu pentru mine...
Eu oare chiar am nevoie de un refugiu?
Si de ce sa fii doar atat?
Vrei sa spui ca tu nu meriti mai mult de atat? Mai mult decat ofer eu acum? Mai mult decat primesti fara sa meriti?
De fapt, stii ce cred eu? Meriti...si tu meriti, si eu merit.

...
..
.

Omul-clipa esti chiar tu.
Tu esti chiar omul-clipa.
Cumva ma faci si pe mine sa fiu om pentru ca simt ca traiesc atunci cand ma iei in brate, dar tu ma-nveti doar o trasatura a omului; efemeritatea.
Cumva esti clipa penru ca acum esti, dupa nu mai esti. Esti de moment. Si momentele se traiesc.
Carpe fucking diem.
Dar eu, in egoismul meu, vreau sa prelungesc clipa. Vreau clipe pana la plus infinit. Clipe fara legatura, dar pe care sa le legam impreuna prin ceva, ceva al nostru pe care il avem, dar niciunul nu-l descopera.
Eu...pentru ca mi-e frica si stiu ca nu ii pasa nimanui, poate doar mie;
Tu...pentru ca nu vrei, nu ai nevoie, pentru ca tu esti "acolo", iar eu sunt "aici" si intre noi e un lan de urzica de care ne este teama...si cu toate astea...
Meriti...si tu meriti, si eu merit.


...
..
.

Locul meu preferat esti tu.
Tu esti locul meu preferat.
Poate sunt egoista, dar tu ma faci om, ma faci si clipa.
Esti locul meu preferat si o casa temporara gasesc mereu la tine in brate.
Si am creat-o eu, dar cu voia ta. E o casa a comoditatii, a fricii, a alinarii lipsurilor mele.
Dar eu ce sunt pentru tine? Poate sunt si eu o casa...o casa oarecare...si cu toate astea...
Meriti...si tu meriti, si eu merit.
O casa. O casa a ta. O casa a mea. O casa a noastra.



Sunt atatea de spus.
Si totusi nimic.
Eu stiu ca ai un suflet bun, dar atitudinea ta cumva ma doare.
E 2:12 AM.
Deja ma doare capul si ca de fiecare data, este vina ta.
Cred ca e ultima data cand scriu/vorbesc cu mine despre tine.

"Maybe if the stars align, maybe if our worlds collide,
Maybe on the dark side we could be together, be together..."