M-am intrebat adeseori ce sunt obsesiile. Si niciodata nu mi-am oferit un raspuns multumitor. Ce-i drept, sunt greu de multumit, dar dintre toti oamenii din lumea asta, sinele meu e singurul care ma poate multumi cel mai putin si cel mai greu. Ei, bine, obsesiile nu sunt altceva decat niste fixatii, precum niste amprente, ceva de care nu poti scapa. Ca un cosmar. Dar cosmarele sunt obsesii. In fine, trecand peste insemnatatea unei obsesii...ajung la gandul cu care am adormit cine stie cand...azi-noapte. M-am gandit la tunelul meu. De ce dracu vreau sa-l parasesc? Nu, e total gresit, e groaznic. Sa nu fac asta! Sa ma opreasca cineva!
Ma rog, e chiar asa de greu sa mai fie cineva cu un tunel alaturat tunelului meu? E chiar asa de greu sa existe un suflet geaman? De ce nu exista un tunel geaman? Un timp geaman? Gemeni.. suflete gemele in tuneluri gemele in timpuri gemene. Si mai stiu ceva, dar eu niciodata nu stiu nimic, cum ziceam...stiu ca toata obsesia mea cu tunelurile gemene, cu sufletele gemene, cu timpurile gemene se va materializa intr-o zi. Va creste, se va dezvolta. Si intr-un final...sufletele gemene isi vor termina primele timpuri gemele si vor ajunge la finalul tunelelor gemene. Ce e la finalul lor? Ei, bine, se vor intalni in fata unui perete alb de marmura. Iar pe marmura aceea va cadea usor o panza si va ramane fixata. O panza cu o scena pictata de mintea mea bolnava. Sufletele gemene vor incepe o noua etapa, vor avea alte timpuri gemene si vor contempla la infinit scena pictata de mine.
Stau acum si ma gandesc ca toata povestea asta cu tunelurile, cu gemenii nu e altceva decat o nascocire de-a mea cu infatisare fantomatica sau poate e o credinta de-a mea care ma ajuta sa nu ma pierd de tot. Tunelurile intaresc dorinta mea de izolare, de conservare si totodata imi dovedesc cat imi e de drag de mine, cat de multa grija si afectiune manifest fata de sinele meu ratacit prin prea multe universuri deschise de o cheie. O cheie geamana, o cheie obsesiva.
Am inchis totul, am stins lumina si mi-am acordat timp de meditatie. Nici nu mai cred in tunelurile gemene.Exista doar un singur tunel. Tunelul meu trist si singuratic in care imi traiesc timpul. Aici mi-ai trait copilaria, imi traiesc adolescenta si tot asa. Imi voi topi ani de existenta si voi murdari cu ei peretii tunelului. Si am ferestre. Ferestre mari si curate din sticla transparenta. Uneori, oamenii se apropie de ferestre si privesc indignati, curiosi, amuzati spectacolul singuratatii mele fara leac. Iar eu pictez o impresie cu degetele mele scurte in sufletele lor.. si cu aceea raman. Si pleaca, si vin, si revin, si pleaca. Pleaca indignati de limbajul meu mut, de aparenta mea lipsa de esenta, de fluiditatea existentei mele. M-am topit. Ma topesc in fiecare zi. Odata cu plecarea fiecarui spectator, simt inca o data si inca o data ca destinul meu e infinit mai solitar de cat mi-l imaginez mereu si mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu