Aripi spre o nouă schimbare

Cum cele douăzeci și patru de ore ale zilei se împart în zi și în noapte, așa mă împart și eu în două stări care mă ard de câteva săptămâni: noaptea mea e o continuă insomnie, iar ziua o continuă stare de somnolență.
Zilele trec, iar eu sunt din ce în ce mai departe de mine. Conștiința mea s-a trezit și e propriul meu inamic. Mi-o imaginez uneori ca fiind o femeie superbă cu un revolver în mâna sa delicată, dar puternică. Stă într-o cameră mare și goală privindu-mă din spate...iar eu stau în oglindă și îmi amintesc tot răul făcut. Ticăitul sinistru al ceasului de lângă mine o face să se ridice și să se apropie de mine, atunci revolverul îmi atinge coastele și urcă încet spre tâmplă. Valuri de ceață îmi stăpânesc privirea și frica mă cuprinde. O cămașă de forță mă ține și durerea psihică începe. Trupul mi-e paralizat, iar sufletul așezat pe un pat de cuie. Spectacolul începe, iar eu mă transform într-un fir de sânge.
Noaptea mea e un păiajen negru și puternic ce își țese pânza de jur împrejurul capului meu, iar gândurile ies și se împletesc de acele fire de pânză. Simt cum veninul din gânduri se scurge pe trupul meu și ajunge la oase. Îmbătrânesc pentru câteva ore și totul nu mai are sens. Nici măcar eu care am devenit un inamic pentru mine însămi. Conștiința mă torturează până cedez fizic și adorm, mă trezesc din coșmar și nu îmi gasesc locul. Deja e zi iar totul se transformă într-o stare de oboseală plăcută, o amorțeală perfectă în care îmi așez nesomnul-copil al nopților mele.
Nu mai are cine mă chinui, așa că mă chinuie fiinta mea interioară.
Inima nu mai e, trupul se pierde ușor în aburii durerii, iar mintea mă chinuie.
Amiaza și seara sunt cele mai plăcute și nocive părți ale zilei. Trăiesc, dar o parte din mine știe ca noaptea urmează și o voi lua de la capăt.
Vreau să îmi crească aripi spre o nouă schimbare, știu că nu e posibil atât timp cât nu plătesc tot ce am făcut. Probabil sunt un om rău, dar sunt un om rău și inconștient.
Roata Karmei s-a întors și eu nu o pot duce...maybe this is the end. Maybe this is the beggining.
E prea târziu să îmi pară rău?
Lumea se destramă în liniște ca un vis urât. Dintre toate aceste timpuri, nu îmi mai rămâne decât durerea care mai stăruie în mine, dar și aceasta va asurzi treptat, ultimele legături se rup ca pânza nopții mele. Din tot haosul în care mă învârt, mai stăruie doar sunetul vocii sufletului meu mort..uneori și mintea imi mai șoptește ceva discret și rece. Tot ce e mai trist e faptul ca nu le mai prind intelesul.
Ochii mei au frumusețea goliciunii veșnice a ochilor celor morți.

Cine are cheia care duce la subsolul gandurilor despre tine, printeso?

      E timpul sa ma calmez pana nu ma pierd definitiv. Am ajuns in stadiul in care nu mai pot sa elimin ceea ce ma framanta.
      Si totusi, tu ce mai vrei de la mine, printeso? Nu iti ajunge cate s-au intamplat intre noi in tot acest timp? Mai vrei? Bine, o sa continuam asa pana in ultima ta zi. Sau nu.



Cate lucruri frumoase au fost intre noi...
Si cum ai sters tu totul cu buretele...
Nu ti-a pasat o clipa de mine.
Esti ca toti ceilalti, preferi sa-ti amintesti tot raul pe care ti l-am facut, dar iti amintesti cine a ramas langa tine luni intregi? Si dupa toate acele luni, tot eu sunt singura careia i-a pasat de tine.
Vezi tu, printeso, candva te-am iubit mult. Noi doi eram mai mult decat doua planete intr-un univers. Mai tii minte cand mi-ai dat Matrioska aceea intr-o zi de mai si mi-ai zis sa o desfac pana la cea mai mica papusa? Te-ai uitat la mainile mele si ai zambit de parca mi-ai fi superior. Doar pentru ca ai maini mari, asta nu inseamna ca sunt inferioara tie. Ti-am demonstrat ca desfac Matrioska asa cum pot, cu mainile mele mici care n-au forta. Aparent.
Radeai mereu de mainile mele si imi spuneai ca sunt prea mici. Si acum faci la fel. Cand ne vedem, iti iau obrajii in palmele mele si spui: "Ce maini mici ai!"
Matrioska aceea suntem noi. Doar ca nu vreau sa mai fiu Ade, papusa ta uneori, alteori nu.
Eu sunt un univers, iar tu un altul. Suntem unul in celalalt, iar tensiunea dintre noi ne face sa ne pierdem, sa devenim unul singur.
Si totusi, nu mi-e clar, printeso.
Sa fii tu acela care are cheia gandurilor mele?
Te-am iubit mult, printesa fara de barba. Tu n-aveai barba pentru ca imi intepa mainile.. si chiar si acum, dupa mult timp, te-ai obisnuit sa nu porti barba. Toate din cauza mea, printeso. Toate ti se intampla din cauza mea.. uneori datorita mie.
Si spune-mi! Ce mai vrei?
Pleci si vii, si ne iubim, si ne uram, si ne certam...dar undeva ne-am pierdut, poate ne-am transformat intr-un singur univers.
Noi doi am crescut asa, tu in ochii mei, iar eu in ochii tai. Tu ai devenit un om rece si trist, eu doar un om trist. Doar din vina ta, printeso...
Te-am iubit mult, dar vezi tu, printeso, ne-am pierdut unul pe celalalt.
Dar oare tie iti pare rau? Mereu imi reprosezi ca nu te caut, ca nu imi pasa de tine, dar amandoi stim ca eu sunt singura persoana din lumea asta care se gandeste la tine zilnic.
Gresesc ca nu ti-o spun, ca nu te sun, ca nu iti dau un mesaj...dar vezi tu, printeso, mi-e frica de tine cum nu mi-e frica de nimeni altcineva.
Si ce-ai facut tu? Ai intrat in subsolul gandurilor mele si n-ai mai plecat..n-ai mai plecat.
Si ai sapat adanc, adanc de parca ti-ai facut groapa de veci acolo. Si cand o sa mori, doar mie o sa-mi pese.
Si ma suni, si ma cauti, si vrei sa ne vedem, si imi vorbesti despre regretele tale, si imi spui sa te iau in brate, dar cand fac asta, imi mai bagi un cui in suflet.
Tu cate cuie ai, mestere?


Printeso, ai batut cuie in sufletul meu cum faceam eu cand iti furam minciunile.
Noi nu existam. Crede-ma. Eu nu exist, tu nu existi.
Cand te privesc, simt ca ti-am furat hainele si m-am imbracat in nimeni.

Printeso, acum nu te mai urasc, te-am iertat.. si te astept aici.
Dar n-o sa mai fie la fel.. nimic din ce-a existat n-o sa mai existe.
As vrea sa citesti asta intr-o zi, dar pacat...

Pacat ca tu nu stii ca eu exist si ca scriu despre tine.
Tu nu existi, te-am mintit. Eu exist, dar tu nu.
Si n-ai cum sa citesti din moment ce nu existi.

Mi-e dor de tine, printeso.
Ade.