Pentru un suflet frumos, fireste, tot de la un suflet. Vreau sa spun "de la un suflet" si nimic altceva.

Nu stiu cum se face, dar de cateva zile vorbim din nou. Nu stiu ce s-a intamplat, cand, cum si, stii, parca nici nu vreau sa stiu. Cred ca esti orb sau orbit si nu stiu care varianta e mai grava.


Totusi, firea mea distanta si faptul ca fug de "conversatiile deep" te vor ajuta.


Nu vreau sa fiu judecata gresit, de fapt, nu vreau sa fiu judecata de nimeni. Sau pot fi, nu ma deranjeaza, atat de atenta sunt la oamenii din jurul meu, incat nu dau doi bani pe ceea ce cred despre mine. Si e buna atitudinea aceasta, de-am fi toti neinteresati de ceea ce gandesc oamenii, lumea ar fi mai buna. Fireste, trebuie sa ne pese de cateva pareri ale catorva oameni importanti, dar si importanta oamenilor in viata noastra e subiectiva. Noi alegem in cel fel ne manifestam fata de acestia si, de asemenea, tot noi alegem cat timp sunt importanti.


Revenind la ideea de judecata, ei, bine....te rog sa nu ma judeci si sa nu interpretezi cuvintele astea in mii si mii de feluri incurcate. Da, stiu, iti cer imposibilul. Doar citeste ce o sa scriu mai jos si considera demna de a fi corecta prima concluzie care iti vine in minte dupa ce ai terminat de citit.



Democrit considera ca trupul poate fi divizat pana la nivelul sufletului, acesta fiind, prin urmare, indivizibil, insa intre atomi exista mereu un interval. Daca atomii s-ar putea atinge pe deplin, ei ar fi divizibili, dar ei se pot atinge prin anumite spatii. Cu alte cuvinte, trupurile se pot atinge, dar intre suflete va fi mereu un interval, un spatiu gol, un pustiu.
Sper ca nu o sa ma intelegi gresit, tot ce te rog e sa nu amplifici ceea ce simti pentru mine pentru ca eu nu o sa-ti pot oferi ceea ce tu astepti, ceea ce tu iti doresti. Te intrebi de ce nu pot face asta? Te intrebi? Bineinteles ca te intrebi. Mi-e frica de tristetea si suferinta si ura pe care le-ai putea avea fata de mine daca as face ceva gresit. Si sigur voi face pentru ca nu sunt o persoana echilibrata, iar tu ai nevoie de o astfel de persoana.
Spatiul pustiu dintre sufletele noastre e amplificat de felul meu de-a fi pe care nu o sa mi-l explic pentru ca am nevoie de cuvinte. Si nici tu sa nu ti-l explici.
Daca m-as transpune in cuvinte, cu atat de evidenta devine neputinta de a exprima ceva prin ele.
Altfel spus, cuvintele pot crea o realitate a lor, dar noi, asa cum suntem nu ne putem transpune in cuvinte. Oamenii nu se explica, nu sunt trigonometrie, nici "for", nici "if", nici "while", oamenii se simt.

Cuvintele sunt inselatoare, promit ca te iau cu ele in calatoria lor pe mare, apoi pleaca pe ascuns, iar tu ramai pe mal..Stii si tu ca tot ce e mai important in viata e mai presus de cuvinte. Daca poti reda prin cuvinte ceea ce ai trait si ti s-a parut intens, n-ai trait nimic, de fapt... Iti vorbesc despre inutilitatea cuvintelor, daca nu simti inutilitatea lor, inseamna ca nu ai inteles nimic din cuvinte.

De ce iti zic toate acestea? Nu vreau sa ma idealizezi, sa ma asezi pe un soclu sau ceva asemanator pentru ca doar eu imi stiu adevarata valoare, iar tu tinzi sa intensifici totul, iar facand asta...nu stiu pe cine dezamagesti: pe tine sau pe mine.


De ce iti zic asta aici? Pentru ca mi-ai amintit de blog.


Stii, poti sa consideri postarea asta in orice fel doresti tu. De ce nu ti-am zis asta face to face? Poti sa ti-o zic sub orice forma, dar te intimidez cu doar 2-3 priviri si nu cred ca ar fi convenabil pentru niciunul dintre noi.