Dupa o zi lunga in care am facut o groaza de chestii ca sa ii multumesc pe toti, am luat o pauza. Mi-am facut o cafea si rasuflu usurata ca am trecut peste ziua asta, nu a fost nimic deosebit azi, dar sunt coplesita de mult prea multe ganduri si de o durere groaznica de umeri, de gat, de brate. Nici durerea asta nu imi da pace si imi doresc atat de mult sa fiu luata in brate chiar acum. Din pacate, n-o face nimeni pentru ca nimeni nu e langa mine acum aici.
Cat am alergat azi dintr-o camera in alta, de afara pana in casa, m-am tot gandit la ceva. Ce sunt greselile si deciziile? Ce sunt ele cu adevarat si cum apar? Am facut atat de multe greseli si am luat tot la fel de multe decizii incat am ajuns sa cred ca aceste doua cuvinte inseamna acelasi lucru.
Adeseori ma intreb daca e o greseala ca sunt aici sau daca este o decizie ca sunt aici. Cert e ca a ma afla aici, acum cu tot ce am si cu tot ce imi lipseste e decizia mea. Imi place sa cred ca eu pot face orice imi doresc cu tot ceea ce imi apartine, chiar si cu mine. Decid sa raman si sa cultiv cateva ganduri bune dupa o zi de treaba si de idei coplesitoare.
In fine, iata-ma din nou aici, cu o cafea in fata laptop-ului purtand o discutie filosofica despre greseli si decizii. Cu cine discut? Cu mine, bineinteles. Cate decizii bune am luat in 16 ani? Cate greseli am facut si cate voi mai face? Nu am dispozitia cea mai buna pentru a purta o discutie existentiala cu mine insami, dar incerc, poate asa ma voi simti mai bine. In fond, ce sens ar mai avea viata exact asa cum e ea daca n-ar exista o discutie existentiala in interiorul nostru?
Am tinut teorii intregi despre luarea deciziilor si efectele lor in interiorul meu. Dar oare pe cate dintre ele le-am aplicat in luarea unei decizii? Incep sa cred ca nu functionez normal daca ma mai gandesc la greselile pe care le consideram decizii bune in trecut. Nu stiu, acum stau si analizez cate decizii luate in trecut m-au ajutat cu adevarat. Cate greseli am facut cu gandul ca sunt decizii bune pentru mine? A fost bine cand am decis sa incep o noua viata? Da, a fost, caci nu mai puteam continua intr-un continuu stres, dar m-am gandit de cate probleme si stres voi da odata cu aceasta noua viata? Oare mi-era mai bine in vechea mea viata? Oare mai trebuia sa ma chinui sa plang? Am incercat asta azi, dar n-am putut, atatea ganduri si atatea reprosuri intr-o singura zi, dar degeaba. Nu mai pot sa plang, nu imi amintesc cand am plans ultima data. Stiu ca e recent si, de asemenea, mai stiu ca am nevoie sa plang. Dar plansul cu ce ajuta? Ajuta..dar doar pe moment. Te oboseste, iti simti oasele grele, ochii goi si te determina sa te asezi pe o margine a patului si sa stai acolo inert si obosit. Ce ajuta cu adevarat sa te simti mai bine cand te simti cel mai prost si mai ghinionist om din lume? O discutie cu tine, dar nu felul acela de discutie cu "Idioato, vezi ce ai facut? Nu esti in stare de nimic! Mai bine te-ai duce dracu!", nu! E atat de gresit...o discutie in care iti amintesti lucruri frumoase din viata ta, o discutie despre flori si voie buna, o discutie despre DECIZIILE BUNE LUATE IN TRECUT!
Cu totii ne-am intalnit cu o discutie despre reincarnarea sufletului and bullshit. Mai cred sau nu in reincarnare? Asta n-are nicio relevanta acum. Ei, bine, ciclul asta al vietii despre care se crede ca sufletul trece prin mai multe vieti pana se perfectioneaza, pana invatat tot ce e de invatat se regaseste sub o alta forma in fiecare viata. Ciclul acesta se repeta pe parcursul unei vieti. Cred ca nu e nevoie de un numar de vieti pentru sufletul nostru, ci de un numar de ani pentru ca sufletul sa devina impacat cu sine, cu greselile si deciziile bune.
Trecand sufletul asta prin mai multe etape, prin mai multe varste, invata mai multe lectii. Lectii de maturitate. Lectii prin care inveti sa accepti ca nu esti cauza greselilor altora, lectii prin care inveti ca nu esti o greseala, ci o decizie. Lectii prin care inveti ca, de multe ori, rabdarea si gandirea pozitiva nu sunt suficiente. Lectii prin care inveti ca oamenii dezamagesc constant pentru ca sunt oameni, iar perfectiunea nu este o caracteristica a omului. Lectii prin care inveti ca a uita si a ierta nu se pot realiza batand din palme si ca e mult mai tentant sa tii in brate greseala decat gandul ca iertarea ajuta.
In jurul meu sunt oameni care ma detesta, ii simt, dar sunt si oameni care ma indragesc. Am intalnit si oameni care ma idealizeaza, ar trebui sa stie ca sunt om, iar oamenii dezamagesc orice ar fi chiar daca ii pui pe un piedestal si ii crezi aproape de perfectiune. Cred ca idealizarea indeamna omul la greseli. Cat de frumosi si de urati am fi daca am fi vazuti exact asa cum suntem! Cati ma vad exact asa cum sunt? E greu sa primesc un raspuns pentru ca am multe masti. Si eu ma mir ca inca ma mai descurc cu ele. E ceva rau sa ai masti?
Ce e mai bine de facut? Sa stai cu ochii inchisi si sa amani problema sau sa ii deschizi si sa cauti rezolvarea problemei? Cum sunt deciziile? Grele, regretabile si interpretabile, toate aceste caracteristici pier in fata necesitatii deciziilor.
Cum ma simt acum? Cate greseli voi face maine? Cate decizii mai iau pana la finalul zilei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu