Milioane de priviri curgeau
că din cer spre ochii tăi
prin vid, pe asfalt
fugeau contratimp
spre crăpăturile palmelor tale
venind năvalnic spre un pântec neștiut
al pământului-mama.
Un pântec rece precum fiordurile Norvegiei
unde te regăseam mereu la fel,
că între coapsele mici și calde ale unei fete.
Mintea mea e un panopticum în care
se derulează cliseic aceleași câteva secunde
în care intrai în mine că un cuțit care nu mai avea loc
în teaca lui.
Ne sărutam pe stanca mea de pe un nor căzut pe pământ
aripile ni se uneau într-un sărut cu fiecare sărut, sărut, sărut
de-al nostru.
Să murim că doi exilați absolutely în love
trimiși în Sodoma și Gomora
pentru nonconformismul dovedit
prin prăbușirea afectivă în memoria adâncă
prin abandonul în brațele iubirii
prin fericirea pură la vederea unui înger spânzurat
cu abur și fum
de un morman de zăpadă albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu