Nu mai cautati, lasati-va asteptati

Cautam fericirea pretutindeni.
Cautam fericirea in cluburi unde mergem imbracati incomod, aranjati impecabil pentru a intalni fericirea, fie ea si de-o noapte.
In jocul acesta ostenicios, credem ca fericirea se regaseste in ceva sau in cineva care, aparent, pare a fi potrivit, dar de fapt, nu e...si poate pentru ca noi nu suntem pregatiti pentru acel ceva/cineva.
Dincolo de peretii amagirilor, nu se afla fericirea, in schimb, gasim dezamagirea si realitatea care ne lovesc din plin cand pare ca suntem la un pas si-o clipa distanta de ceea ce vrem.
In cautarea fericirii, sorbim adevarul oamenilor precum saruta un adolescent paharul de vodka.
Credem ca fericirea se afla in bratele abandonului. Ne abandonam sinele in bratele oamenilor nepotriviti, in bratele gandurilor negative.
Cautam fericirea noaptea, mai ales noaptea.
Cautam fericirea in definitiile pentru cuvantul "fericire".
Gasim in grupuri un refugiu, crezand ca acolo e fericirea.
In incercarea de a ne regasi, de a ne aduna, de a fi fericiti pentru un moment, credem ca fericirea consta intr-o aventura de-o noapte.
Bem pentru a fi fericiti.
Cautam fericirea in sex.
Apoi devenim abstinenti. Ne e sila de noi si de trupurile noastre care deja se simt murdare de prea multe nopti petrecute aiurea.
Cautam fericirea in speranta, iar la polul opus, in deceptii, consolandu-ne, motivandu-ne stangaci, spunandu-ne in sinea noastra: "Poate asa a fost sa fie, inca un rahat, trec si peste el."
Cautam fericirea in clipele de reflectare ale sinelui nostru care a ajuns in camera cu oglinzi a vietii. Uitam ca de multe ori ne privim in oglinzile care ne deformeaza.
Priviri, strangeri de mana, imbratisari-toate pentru a gasi fericirea.
Cautam fericirea in disperare.
Credem ca fericirea se afla in lucruri simple.
Cautam fericirea in toate colturile lumii, dar uitam ca lumea e un cerc de fapt.
Ajungem pe marginea prapastiei gandurilor noastre si asta pentru ca vrem sa fim fericiti.
Ne gandim la fericire.
Am uitat de mult ca fericirea se simte, nu se explica, nu se gandeste.
Cautam fericirea in razboaiele sinelui. In razboaiele cu cei dragi noua. Cu cei necunoscuti, chiar.
Suntem fericiti cand orgoliul nostru il infrunta pe-al celuilalt.


Noi gandim cum "sa atingem" fericirea.
Si ma refer la fericirea de moment.
De secunda. De milisecunda.


E tot o goana care ne seaca energia si uitam sa ne gandim ca uneori trebuie sa ne lasam asteptati.
Cum ar fi omul Fericire? Poate si el ne cauta asa cum si noi il cautam pe el.
Ce-ar fi daca fericirea cauta in noi tot ce cautam noi in ea?


Si ma refer la fericirea de moment.
Nu la cea de moment de care depinde de cea din viitor, fireste.
La fericirea care e menita sa ramana o amintire pe care, in goana noastra dupa fericire, o aruncam intr-o groapa a amintirilor si uitam de ea.